Drumurile noastre

Nu putem spune că am şezut numa-n sat.
De câte ori am avut ocazia, am pus de-o deplasare!

Prima deplasare a fost în Braşov. Culmea râsului -erau şi-ncă sunt în sat copii, care n-au fost niciodată în Braşov - chit că sunt doar 12 km.

Am pornit la drum cu autobuzul Primăriei şi cum trebuia să ne şi întoarcem am făcut un tur al centrului istoric, cu ultima escală la Biblioteca Bariţiu - "Cine i-a trimis aici?" ;"Ce fac?"; "Cum stau aşa şi citesc?"; "Sunt pedepsiţi?" - nu râdeţi! Sunt copii din Valea Danului, care atunci au aflat ce e aia o bibilotecă.

Au fost peste 40 de copii, de vârste diferite şi de etnii diferite - români, maghiari, ţigani. Au mers încolonaţi - cu un steag la prima pereche, pentru a nu se pierde.

Prea puţini reuşesc să reţină datele istorice prezentate la faţa locului, dar important e că văd ceva şi acasă reuşesc să povestească ce au văzut. Au vizitat Biserica Neagră, Bastionul Ţesătorilor, Casa Mureşenilor, Catedrala ortodoxă, Biserica Grecească, Turnul Alb, Turnul Negru, Strada Sforii şi au văzut Liceul Şaguna, Poarta Ecaterinei, Poarta Scheiului.

Peste câţiva ani de 1 Iunie, cu un alt grup de copii, care activau în asociaţie am ajuns în Piaţa Sfatului.
Aici mândri tare, trei din membrii trupei de teatru Harap - Alb au prezentat o pantomimă reuşită.

După ce fiecare s-a cinstit cu câteva porţii de îngheţată, am pornit spre locul de joacă de pe Livadă.......am luat-o pe după ziduri, pe la umbră, pe lângă Turnurile Alb şi Negru.........şi s-au dat pe leagăne, pe perne de aer, s-au urcat în turnuleţe......au mai făcut o pauză de mâncat sendviciurile de acasă şi iar

la joacă...........e normal!




În sat NU există NICI UN LEAGĂN!

Nici la grădi, nici la şcoală!

Dacă vă puteţi imagina: au obosit de-atâta joacă!

Şi cum timpul trece repede şi trebuia să vină Nea Sandu după noi cu maşina, am plecat spre Gară - de ce?? Să nu râdeţi!

Erau în grup copii care nu văzuseră în viaţa lor un tren.

Şi nici nu au curaj să meargă cu trenul - le e frică! Se-ntâmpla în 2008...nu acum 100 de ani.

O excursie mai mare am făcut la Sighişoara-n cetate , - unde în ciuda taxelor de intrare mari - am vizitat tot ce era de vizitat: Turnul cu Ceas, Camera de Tortură, Biserica Evanghelică, Şcoala veche, Cimitirul, Turnurile; ne-am preumblat pe străduţele înguste.......au fost 42 de copii şi cheltuielile de transport şi de intrare la toate obiectivele turistice au fost plătite din banii asociaţiei.

Pentru că urmau Zilele Cetăţii - aveai ce alege ca amintire de la multele tarabe- da bănuţii erau puţini şi preţurile cam pipărate.

Şi nelipsita poză de grup.

D-na Magda şi Laura ne-au însoţit, pentru că cineva trebuie să aibă grijă de un grup aşa mare.......... La-ntoarcere am oprit şi la Cetatea Rupea şi-acasă am ajuns frânţi de oboseală, dar cu multe povesti în traistă..........

Am fost în plecaţi în perioada 2006 - 2007 : în Poiana Braşov cu cabina până sus în Postăvarul, la Cetatea Râşnov, la Castelul Bran, la Grădina zoologică din Braşov, la Muzeul de etnografie din Săcele............DAR NU AVEM POZE .......în acei ani nu avea toată lumea un mobil sau aparat foto să facă poze!! Au trecut 4 ani ......doar!!!

Şi cu Fluturaşii am făcut o tură în Centrul vechi al Braşovului: la Turnuri, la Prima Şcoală Românească şi la locul de joacă de pe Livadă.

Cu cei mari am plecat la Aqua Parc în Braşov - au stat în apă şi s-au dat pe toate topoganele de li s-a-ncreţit şi albit pielea......

O excursie mai mare, făcută de data asta cu microbuzul Primăriei am făcut-o până la Salina Praid, cu o oprire mai lungă la Miercurea Ciuc - unde copii au putut vedea Patinuarul şi Muzeul etnografic.

Cu toate că aceste mici ieşiri s-au întâmplat în 2008 - 2009, eram aşa de bogaţi că nici unul nu a avut cu ce să facă poze! Cheltuielile de intrare la obiectivele aflate pe traseu şi cheltuielile de transport au fost suportate de asociaţie.

Acestea au fost excursiile recompensă, dar am făcut şi deplasări în judeţ.

La Vama Buzăului am fost de două ori, invitaţi fiind la Zilele "Gospodarului Vămeşean" şi la Întorsura Buzăului am ajuns o dată la festivalul "Ciobănaşul" - unde trupele de dans ţigănesc au evoluat în faţa preşedintelui Băsescu - nu mai ştiau ce să facă - cum să şi danseze şi să se uite de aproape la un Preşedinte!

Am fost în 2007 cu autobuzul Primăriei şi în 2008 cu două căruţe, de-am crezut că nu mai ajungem acasă - ne-a oprit Poliţia din Teliu pe drum, pentru că nu aveam lumină la căruţe, ci plăci reflectorizante de pe marginea drumului;unul din căruţaşi se-ntrecuse cu băutul şi cum vedea un birt făcea pauză, de-am ajuns în sat abia la 23; cam înghetaţi şi somnoroşi, dar întregi.

De regulă, la aceste manifestări urcau pe scenă membrii trupei de dans popular Zizinaşul, cei din trupele de dans ţigănesc Lisandra şi Inimi de foc.

Pentru prestaţii nu se primeau bani - doar mâncare şi mulţumiri.
Bani primeau celebrităţile invitate :

trupele cunoscute de dans şi cântăreţii, de parcă noi veneam zburând şi nu aveam nevoie de nici o recompensă materială, doar de mulţumiri şi mici! Dar noi eram mulţumiţi şi aşa , că ieşeam în lume!

Am mai fost invitaţi la Intorsura Buzăului, la Prejmer, la Târgul feciorilor din Săcele, iar trupele de dans ţigănesc începuseră să fie cunoscute, apreciate şi recompensate financiar.

....şi-au început să vină solicitări pentru doar pentru trupele de dans ţigănesc. Adevărul e că în judeţ nu mai erau altele şi programul prezentat de ei dura o oră şi era apreciat pentru că includea şi obiceiuri tradiţionale, şi poezii şi strigături şi dansuri. Au ajus aşa la Moieciu, în Poiană, la Revelionul din Târlungeni şi Budila, la manifestaţii sportive, la Zilele Medievale ale Braşovului, la Etnovember.

Primarul era mândru de ei, am primit şi un ajutor financiar pentru a le cumpăra pantofi de dans, tamburine, veste la băieţi, dar din păcate proverbele au aplicaţie practică şi totul a luat sfârşit în momentul în care au cerut, ca banii primiţi cu acte în regulă - facturi şi chitanţe - să le fie daţi în mână, pentru că ei nu mai vroiau

excursii.......

În fiecare an, la sfârşitul lunii iulie sunt Zilele Tărlungeniului şi pe scenă urcau membrii trupelor: Zizinaşul, Fluturaşii, Corul Ferdinand, Inimi de foc şi Lisandra.

Până la locul de desfăşurare al eveminetului plecam cu căruţele, cântând, cu steagurile fâlfâind.....era sărbătoare, iar la porţi ieşeau oamenii să ne vadă şi să ne încurajeze......

Câte repetiţii se ascund în spatele unui astfel de eveniment.....fără a avea un instructor de dans. Mari maeştri erau Rareş şi Raluca - ei mai mergeam pe la nunţi, se uitau cu atenţie la tot felul de paşi de sârbă, învârtită şi le arătau la sală...scenografia o faceam eu..

Am mai avut un instructor de dans Cătălin - venea seara, tocmai din Prejmer, călare pe-o mică motoretă, să ne arate noi pasi de dans şi-o d-nă instructor - Adi Ciocan. Fiecare a venit cât a putut şi ne-a arătat pe măsură - din păcate noi nu aveam fonduri pentru a plăti un instructor.

Autorităţile locale, cred că baţi din palme, te urci pe scenă şi dansezi - nu ne-au întrebat, dacă avem şi noi nevoie de sprijin în acest domeniu şi nu au înţeles că obiceiurile populare sunt un mijloc de promovare al imaginii localităţii.

Apoi cu câteva zile înaintea evenimentului alergam după costumele populare, la preotul din Cărpiniş - unde erau costumele celor mari şi în Braşov - unde închiriam costume pentru cei mici. O fericire: caută maşină, timp liber, benzină, adună-i pe copii, fă tabele ca să ştii ce ai dat şi cui..........dar cine se uită la dansurile prezentate nu se gândeşte niciodată ce se ascunde în spatele evenimentului......Toate înseamnă muncă.

Emoţiile erau mari până când urcau pe scenă.

Acolo dispăreau subit şi toţi erau atenţi să nu greşească, să nu se facă de râs, să nu-i încurce pe ceilalţi.

Jos erau spectatorii şi ....trebuiau să fie la înălţime.

Doar o singură dată a fost prezent pe scenă Corul Ferdinand,

de pregătirea căruia s-a ocupat d-na Şipoş Jeni.

Repertoriul de cântece populare prezentat a fost bogat: Ciobănaşul, Mi-a zis mama că mi-o da, Foaie verde lămâiţă, Aseară ţi-am luat basma, Şogoriţele, Bade pălărie nouă, La oglindă, Bună ziua dragii mei... câte repetiţii, câtă muncă.

Şi ultimii, dar cei mai aplaudaţi......erau membrii trupelor de dans Lisandra şi Inimi de foc.

Ştiau că sunt buni......şi erau tare mândri, că-i lăuda toată lumea.

Mulţi copii veneau la mine să mă roage să-i las şi pe ei să danseze, că-s buni....dar eu eram una şi făceam deja prea multe şi-n preajmă nu prea mai aveam ajutoare......că voluntariatul e pasăre rară...........