miercuri, 10 martie 2010

vineri, 26 februarie 2010

Vorbe despre satul Zizin şi oamenii lui

Căutam un loc care să-mi placă de câteva luni bune...un loc cu dealuri, apă, cu munţi pe-aproape, o comunitate mică............

Cred că a fost dragoste la prima vedere - după ce-am remarcat
tabla cu numele satului, am văzut apa Zizinului, care curgea liniştită la poalele unui deal plin de brazi. Exact aşa ceva căutam......şi cred că v-aţi prins - aici m-am instalat.



Vatra satului, unde sunt casele oamenilor e înconjurată de dealuri, care o feresc de vânturi.
Undeva, dar nu asa departe se văd munţii: Ciucaşul, Piatra Mare, Postavarul şi când e senin, Piatra Craiului.
Mai greu a fost până am găsit să cumpăr o căsuţă, în care după restaurare, am reuşit să mă instalez în 2003.
Apoi am avut timp mai mult pentru a vedea şi oamenii - vecinii cumsecade toţi şi sfătoşi, că de eram de la oraş şi nu ştiam regulile din sat...încet, încet am început să le aflu.........
Pe ceilalţi aveam să-i descopăr în drumurile mele - când începusem să umblu din casă-n casă, pentru a strânge semnături necesare întocmirii tabelelor pentru instalarea telefoanelor fixe, pentru cabina telefonică, pentru închiderea balastierei....dar astea sunt alte poveşti legate de Satul European.

Aşa arătau cele două indicatoare, primite de la
Reprezentanţa Comisiei Europene
în România. Doar 20 de sate din ţară - din 650 - au primit astfel de "recompense". N-au stat mult înfipte, pentru că deranjau- titlul de Sat European nu a fost primit pentru munca autorităţilor locale, ci a unui grup de iniţiativă. Şi asta deranja!!!

Da.... oamenii: unii erau curioşi, alţii circumspecţi; foarte puţini deschişi şi primitori; câţiva foarte răzbunători; alţii zăspândaci...pământul îi ţine pe toţi. Important mi s-a părut faptul, că te poţi înţelege cu fiecare în parte , dacă vrei... normal.

Cum mie îmi place istoria, am început să-ntreb în stânga şi-dreapta....nu ştiam nimic despre Zizin. Şi-ntrebând am aflat despre familia Tompa, proprietara staţiunii Zizin, cumpărată în anul 1912 de la comunitatea Braşovului, de către d-na Bereszki Anna - celebra femeie ceangău.


Fata d-nei Anna, s-a căsătorit cu dr.
Tompa - şi-atunci au început investiţiile şi dezvoltarea micii şi cochetei staţiuni......totul a durat până la naţionalizare, când familia Tompa a fost alungată din sat, cu doar câteva valize...........în poze se vede domeniul familiei, revendicat şi pus la vânzare de urmaşi....

Un pic mai sus, pe partea stângă, se vede clădirea şi terenul, unde pe vremuri era ştrandul cu apă minerală. Ştrandul nu era mare, dar avea valuri, care erau făcute de o mare roată de lemn, care se mişca datorită apei........bazinul ştrandului a fost acoperit cu pământ şi transformat în grădină de zarzavat.












Peste drum de fostul ştrand, este Monumentul Eroilor - sunt pomeniţi săteni căzuţi pe front.

Un pic mai departe, se vede fostul Conac al familiei Smith, celebrul proprietar al fabricii de tigle şi căramidă.....Conacul a fost restaurat de curand.


Peste drum se află micul muzeu al satului - Căsuţa Amintirilor.
Urmeză - pe deal în sus, cocoţată mica Biserică ortodoxă, în al cărui cimitir se odihneşte Ieromonahul Gherman Bogdan - duhovnicul
Mitropolitului Andrei Şaguna.


În imediata apropiere se află Ape Min Zizin amplasată pe locul fostului parc. Au mai rămas în picioare fostul spaţiu de dans, îngrădit cu sârmă - zona e protejată.
E protejată degeaba - izvoarele cu apă minerală, care pe vremuri erau celebre Ferdinand şi Bela, a căror pânză freatică se află la acelaşi nivel cu al apei Zizinului - sunt poluate din belşug, cu nitriţi, nitraţi, amoniu.......cine a făcut asta??? Zizinenii care aruncă tot ce pot în apa ce străbate satul....

Mai e putin de mers până se termină asfaltul - numa până acolo a ajuns....mai departe dacă mergeţi sunt uliţe....
Acolo e podul mare....şi centrul satului, unde se adună oamenii să spună sau să audă tot felul de "vorbe". Dar mai sunt câteva răscruci, unde se văd oamenii la o "vorbă" - seara, după ce termină cu treburile din curte şi grădină.

Cum satul e aproape de Braşov - dacă te plitiseşti de umblat pe dealuri sau pe Valea Zizinului, de stat la soare......poţi ajunge în 10 minute în oraş. Sunt autobuze, dar poţi face şi stopul, cu succes.

Dar în sat găseşti, cam tot ce-ţi trebuie: sunt 8 magazine alimentare şi un Mall; există şi o carmangerie, iar dacă vrei apă minerală te duci la Nyaroş şi iei pe gratis.
Am uitat să vă spun că există şi două pensiuni - care de regulă nu au turişti......că de, la ce să vină turiştii aici?? Doar la aer curat......sunt puţini cei care-şi doresc aer curat, linişte şi o plimbare pe dealuri...











a

luni, 22 februarie 2010

Mâini întinse

Titlul a fost pus intenţionat, deoarece tot ce am prezentat până acum - cursuri, concursuri, deplasări, evenimente au fost lucruri făcute de noi integral - pornind de la o idee la materializarea ei, doar cu ajutorul câtorva săteni - puţini e drept, care au înţeles cât e de greu să mişti o comunitate din mediu rural.

Şi-acum să-ncepem.....cine citeşte, s-ar putea inspira din ideile noastre, dar va fi mult text, pentru că în 2005 - 2006 nu am avut cu ce să facem poze şi nici nu ne-am gândit că vom face un blog, aşa că sorry...

În decembrie 2005 - ianuarie 2006, împreună cu Pro - Democraţia Braşov, am reuşit să realizăm un Sondaj de opinie în comună, din care au reieşit principalele probleme nerezolvate ale sătenilor: repararea drumurilor, lipsa transparenţei autorităţilor locale în comunicarea hotărârilor luate, lipsa pazei. Noi - adică Lenke, Ralu, Andra - am făcut munca de teren, umblând din poartă-n poartă pe zăpadă, ger şi ninsoare, culegând datele pe Chestionare, iar cei de la Pro le-au centralizat şi au tras concluziile. În plus, fiecare Consilier local a primit o notă pentru activitatea desfăşurată - ce note mici.....
Sondajul a fost discutat DEGEABA în şedinţa de Consiliu Local, nu s-a-ntâmplat nimic. Deci trebuiau făcute alte lucruri, pentru a se întâmpla ceva.

Şi am trecut, în 2006 la adrese scrise, cerând insistent instalarea unor Aviziere - în fiecare sat, pentru ca oamenii să nu mai trebuiască să alerge la Primărie pentru a afla ultimele noutăţi.
Abia peste doi ani, au fost instalate AVIZIERELE în toate cele patru sate...dar rar apare o Hotărâre de Consiliu Local sau un anunţ, pentru a fi citit.


Tot în colaborare cu Pro Democraţia Braşov, am reuşit să realizăm în perioada decembrie 2006 - mai 2007, în cadrul programului "Dialog pentru comunitate", Statutul comunei Tărlungeni şi variantele de steag. Totul s-a-ntâmplat în cadrul unui Comitet Consultativ Cetăţenesc, la a căror şedinţe de lucru au participat 14 persoane din cele patru sate. Pas cu pas s-a-ntocmit Statutul, iar varianta definitivă a fost discutată şi aprobată în mai 2007 de Consiliul Local. Ulterior a fost supusă dezbaterii publice - stema comunei, dar nici până în prezent NIMENI nu a văzut steagul comunei, care are culorile: verde - care simbolizeză pădurea; alb - pacea, linişte între etnii; albastru - care simbolizează apele comunei.

O altă colaborare cu aceiaşi sufletişti de la Pro Democraţia - Andreea, Denisa, Horaţiu, a fost realizată în 2006, sub titulatura: " Eu mă implic!". Am reuşit astfel, să realizăm trei întâlniri pentru a facilita dialogul între autorităţi şi alegători.
Întâlnirile erau anunţate prin afişele puse la magazinele alimentare. Mediatorii erau neutri - cei de la Pro. Aşa sătenii au putut afla amănunte despre construcţia drumului judeţean 103 A, despre instalarea conductei de gaz, despre paza comunală, despre subvenţii şi programul Fermierul. Titlurile au fost alese cu grijă:" Alegătorii faţă-n faţă cu Primarul"; "Alegătorii faţă în faţă cu consilieri locali", "Sătenii faţă-n faţă cu reprezentanţii Oficiului judeţean pentru agricultură".
În medie la discuţii veneau peste 30 de săteni. Fiecare întâlnire avea un barem de timp - de regulă o oră şi jumătate. Important era că sătenii mergeau acasă cu răspunsuri la întrebări şi povesteau şi altora ce auziseră.

Pro Democraţia Braşov ne-a propus, în 2006, la Secţiunea
voluntariat a Galei "Oameni pentru oameni"- au fost 600
de concurenţi şi Ambasadorii Zizinului au fost nominaţizaţi,
alături de alte 18 organizaţii la secţiunea propusă.

Gala s-a desfăşurat la Bucureşti şi a fost puternic mediatizată.
Concluzia - e important că exişti, că faci ceva - cei care fac ceva pentru alţii, nu aşteaptă premii, diplome şi recunoaştere! O fac pentru că aşa simt ei că e bine!


Alte colaborări: cu Reprezenţanţa Comisiei Europene în România. Ne-au trimis 15 turci - ziarişti şi oameni de afaceri, pe care i-am primit cum se cuvine, că de, aveam un fond de protocol uriaş ...vroiau să vadă şi ei un Sat European.


În 2006 am participat la programul "Eu fac Ştirile!", realizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, care a avut drept scop formarea în mediu rural a unor "antene" de transmitere a informaţiilor din mediu rural către presa centrală. Nici acest proiect nu a avut finalizarea dorită - s-a reuşit doar o colaborare cu ziariştii din judeţ.
Acolo printre multe personalităţi de marcă ale presei româneşti, l-am cunoscut şi pe Dan Tomozei, din Sibiu, cu care am început o colaborare la distanţă.




Aşa a fost posibilă tipărirea celor două numere ale Revistei "Zizinaşul" - scrisă integral de copii, cu desenele lor şi destinată altor copii, părinţilor, bunicilor şi oricui vrea să citească.
Materialele erau trimise la Sibiu, unde Dan decidea ce pune în pagină, se făcea tehnoredactarea şi tipărirea, iar noi abia aşteptam să sosească Revista.
Să vă spun cum funcţiona mecanismul: câteva calculatoare, primite de la Fundaţia FAST, au fost date la cinci copii. Acolo veneau prin rotaţie şi alţii şi puteau desena sau scrie, pe teme date. Timpul a trecut, interesul pentru calculator a scăzut, eu am cam rămas singură şi nu am reuşit să mă împart în atâtea direcţii, iar proiectul deosebit cu Revista Zizinaşul a căzut. Oricum nu ar fi putut fi realizat fără ajutorul lui Dan, care acum e supărat pe mine, dar sper că îi va trece......



Ultima posibilă colaborare ce ar fi putut să fie realizată, prin intermediul Comisiei Europene al cărui şef era acum un român - d-l Idu Nicolae.
O prezint pe scurt:Comisia a lansat cu mare tam - tam un concurs"Descoperă Europa ta!" . Grupul de iniţiativă din Zizin a fost desemnat câştigător, alături de alte 7 grupuri din ţară, dar Comisia nu a reuşit să şi FINALIZEZE promisiunile făcute, cică din lipsă de fonduri, pentru că s-au retras sponsorii.
Grupul de iniţiativă a depus
un plan de dezvoltare a zonei, pe o perioadă de 10 ani - credeţi că a fost careva interesat să-l citească?
NU!! Cei de la Consiliul Judeţean, de la Agenţia de Dezvoltare Durabilă? Nu, pentru că ei fac planurile lor, bazate pe realităţi, care nu-s reale.


A, am colaborat şi cu Consiliul Judeţean Braşov, care ne-a trimis o delegaţie - "Mission de France". Noroc că francezii s-au mulţumit doar cu explicaţii şi noi am ieşit financiar pe plus.
Aceste delegaţii - vin, se uită, fac poze, ascultă explicaţiile traduse care le intră pe-o ureche şi le ies pe altă, s eurcă în maşini şi pleacă. Sunt bani irosiţi - ai cui? Habar n-am!Da uite aşa se plimbă unii!

În august 2008, în colaborare cu Cabinetul medical DENIRO din Braşov, condus de medicul primar epidemiolog Codruţa Nemet, am iniţiat o campanie de vaccinare împotriva tuberculozei pentru 100 de copii din Cartierul Pădurii. În realizarea acestui proiect s-au implicat mai multe persoane - Primarul Kiss Iosif, doctorul Jean Bădan, mediatorul social Geta Bălan şi Consilierul Ligia Şoană.


Tot în 2008, trei fete cucuiete: Raluca, Raela şi Vali, au participat la proiectul "Să fii tânăr într-o nouă Europă!" , proiect derulat de asociaţia Euro - sat Prejmer. Scopul acestui proiect: prezentarea de informaţii privind integrarea în UE, istoria UE şi obiectivele acesteia, simboluri, principii.
La acest proiect, care a avut loc în
mai multe etape, au participat
tineri din 7 comune braşovene. Ultima parte a proiectului a fost realizarea unei caravane care a avut drept scop informarea persoanelor din mediu rural despre integrarea României in UE.




În 2009, am avut o colaborare cu Fundaţia Civitas, în cadrul proiectului "Iniţiative vizibile ale sectorului neguvernamental ca soluţii eficiente pentru dezvoltarea comunităţilor rurale în regiunile Centru şi Nord vest! - sună cam pompos.
Scopul principal era susţinerea şi încurajarea solidarităţii şi îniţiativelor comunitare în mediu rural - a fost realizat un DVD, ce cuprinde realizările unor ONG-uri şi o broşură "Să contribuim activ la dezvoltarea comunităţii noastre!" . Aceste materiale documentare au fost împărţite în comunele din Transilvania, dar impactul avut asupra acestora nu l-a calculat nimeni.


Acum să vă spun despre ajutorul financiar primit: autorităţile locale , ne-au ajutat cât de cât, mai ales cu trupele de dans ţigănesc, că dădea bine la imagine, dar niciodată nu s-au întrebat cum şi cine lucrează în asociaţie, dimpotrivă - de multe ori iniţiativele noastre i-au deranjat!
Dar aşa e în democraţie - atunci când faci bine, de regulă deranjezi pe cineva!

Trupa de dans Inimi de foc a mai fost ajutată de cei de la Mediatecă - asta în 2006.

Financiar ne-au ajutat mult, cei de la Centru Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov, până când, într-o zi au hotărât să spună că e criză, că fondurile sunt limitate şi asociaţiile nu mai sunt sprijinite - doar primarii coloraţi politic!

O relaţie deschisă de colaborare şi sprijin, am avut cu Fundaţiei FAST - care ne-a fost alături încă de la înfiinţare şi s-a implicat în evenimentele organizate, ajutându-ne de câte ori i-am solicitat. Acolo sunt niste oameni deosebiţi!

Şi cum fără oameni care se implică - adică voluntari, fără fonduri, fără sprijinul autorităţilor locale sau judeţene, fără implicarea feţelor bisericeşti în proiectele realizate, a cadrelor didactice - care se grăbesc la autobuz................ nu prea faci mari lucruri, mai ales în mediu rural......eu, acum stau şi mă întreb, cum am reuşit totuşi să facem atâtea acţiuni?

Să facem din rahat, bici şi pe deasupra acesta să şi pleznească? Mare lucru!

duminică, 21 februarie 2010

Cursuri, creativitate, concursuri




După ce toate formele legale de înfiinţare a asociaţiei Ambasadorii Zizinului au fost finalizate, am început să ne organizăm.
Am stabilit câteva domenii de activitate, care urmau să fie coordonate de Consilieri: mediu, comunicare, sport, istorie, educaţie, un secretar şi un preşedinte.
Poza e preluată din Jurnalul Naţional - lipsesc doi consilieri, motivat.

Pe un frig de - 23 de grade, ne-am gândit noi să organizăm o Serată a ceaiului, pentru a ne prezenţa în faţa sătenilor şi a le cere sprijinul în realizarea micilor noastre vise.
Am împărţit Invitaţii. Locul de desfăşurare era Discoteca din sat. Noi ofeream ceaiul şi fursecuri- era prima întâlnire cu săteni şi aveam emoţii. Fiecare Consilier şi-a prezentat programul. Din partea autorităţilor localea fost prezent, Vice - primarul: Severius Beşchea.
Da, satul are peste 2500 de suflete - au venit 17, majoritatea fiind părinţi şi vecini, deci impactul putem spun că a fost ZERO.
Dar, nici acest lucru nu ne-a descurajat.

Alt pas........un sediu. Cu greu am reuşit să primim spre folosire Sala, în care s-au întâmplat lucruri minunate.
Am făcut curăţenie şi apoi am pus afişe pentru Cursurile pe care doream să le organizăm:
- la Cursul de alfabetizare nu a venit nimeni, cu toate că mulţi oameni din sat nu ştiu să scrie;
- la Cursul de încondeiat ouă - au fost 3 elevi, cărora Roxana Smeu le-a explicat tehnica încondeierii, lucrând efectiv;
- la Cursul de istorie Micul Prinţ, prin care se dorea promovarea istoriei satului, a obiceiurilor şi a tradiţiilor locale au participat 6 copii, pentru o scurtă perioadă de timp - nu le-a plăcut;
- la Cursul de Gimnastică sportivă, care avea denumirea Fluturaşii şi-şi propusese să dezvolte mobilitatea prin exerciţii fizice simple, s-au prezentat cei mai mulţi participanţi;
- la Cursul Soldăţeii Verzi, ce-şi propusese să facă educaţie ecologică s-au prezentat doar doi copii - nu s-a ţinut;
- la Cursul de Comunicare - Solii Ambasadorilor au participat 11 copii - s-au făcut exerciţii de dicţie, intonaţie, regulile de comportament în diverse situaţii, s-a vorbit despre toleranţă;
- la Cursul de teatru Harap - Alb au luat parte 15 copii.
Cursurile au fost făcute în 30 de ore, iar tarifele percepute au fost modice - 3 - 5 lei, bani din care am cumpărat ulterior diverse materiale necesare activităţilor desfăşurate.


În urma Cursurilor au rezultat două trupe închegate: Fluturaşii
- de dans a celor mici; şi de teatru: Harap - Alb, care ulterior s-a
specializat în pantomimă.

Au rămas în memoria copiilor primele piese de teatru: Hans cel mintos, Deşteptul de Giuro, Prune pe gunoi, Cei trei purceluşi - teatru de păpuşi.




Spectacolul întreg a durat o oră şi jumătate şi din tot satul au venit 30 de spectatori - grea deziluzie.......Ulterior, pantomimele prezentate:"Eu sunt cel mai bun!", "Ajută ca să fii ajutat!", "Ce ţie nu-ţi place altuia nu face!", "Prinţesa şi zmeul", "Printesa Leila" , au avut mare succes la public.




Celelalte trupe erau deja formate şi începuseră să facă regulat repetii, pentru diversele evenimente care urmau să se organizeze.

În fiecare vară, copii veneau la Sală pentru a se întâlni la Creativitate.

Mai mult de o lună de zile, în vara 2007, prietena mea Laura a venit să lucreze cu copii de aici.
Aşa au învăţat o grămadă de jocuri noi, au reuşit să se cunoască mai bine şi să înveţe să comunice fără ezitări, să socializeze. Abia o aşteptau să vină şi asta spune mult.
Pe baza observaţiilor zilnice făcute, Laura a reuşit să-şi facă Lucrarea practică - era studentă la Pedagogie - Psihologie. Această experienţă se putea repeta.....dar nu mai aveam prietene studente!

Puţin timp a trecut - un singur an şi din cei cu care am pornit la drum nu mai era nimeni în preajmă; voluntariatul înseamnă mult, nu numai timp şi aplicaţie, ci şi o structură internă a individului, care să fie calată în această direcţie: de a face bine, fără a aştepta nici o recompensă!


La Sală copii veneau cu drag.
Cea mai mare bucurie a lor era să-ncepem jocurile.
Se alegeau doi lideri. Aceştia la rândul lor îşi alegeau echipele şi-ncepeau întrecerile: Trasul sforii, Cal şi călăreţ, Capra, Alergare cu obstacole, Mimă, Cald - Rece, Geami, Partizan, Ştafetă, Roaba, Corul animalelor.


Aceste mici competiţii i-au învăţat multe lucruri: ce-nseamnă să fii lider, ce-nseamnă fair playul, ce-nseamnă o echipă, ce importante sunt încurajările, ce-nseamnă să pierzi, ce-nseamnă să câştigi doar pentru că eşti bun!



Tot la Sală s-au desfăşurat şi alte activităţi: pictură cu acuarele şi tempera, pictură pe lemn şi pe sticlă, colaje - tare îndrăgite, modelare cu plastilină, tehnici de cărbune, tehnici de făcut măşti cu pap, tehnici de făcut păpuşi pentru teatru de păpuşi, cusut - feston, nasturi, cruciuliţe, jucării din hârtie.










Şi mai aveam câteva cutii cu jocuri: Puzzle, Moară, Nu te supăra frate - fiecare alegea ceva. Nu se plitisea nimeni.

În 2007, am reactivat Soldăţeii verzi. Am făcut două ture pe dealurile din preajma satului cu 14 copii - vroiam să-i învăţ să îndrăgească excursiile.
Am reuşit să adunăm deşeurile găsite pe traseu, să identificăm câteva plante medicinale, să facem o hartă a satului - mai greu, e drept, să căutăm fosile de melci.
Copii ar fi vrut să mai participe la acest fel de ture, dar din păcate fiind singura care mă ocupam de ei, nu am mai putut face faţă şi acestei activităţi.

În afară concursurilor organizate cu ocazia Zilei copilului, din când în când - atunci când aveam ce oferi, organizam un concurs cu temă, în general de desen: "Iarna în Zizin", "Zizinul în viitor", "Aşa da, aşa nu!".


Puneam afişe la şcoli, în care dădeam detalii cu privire la temă, termen de predare, premii, tehnică de colorare. Primeam teancuri de desene - pe coli de mate, de română, de desen - aveam ce alege. Premiile erau date în poieniţa de la Ciupercă, unde veneau toţi participanţii.



O singură dată am organizat un concurs de compunere cu temă: "Un eveniment care mi-a adus o surpriză!" - am primit doar 3 compuneri, de calitate îndoielinică. Nu citesc, dar dau admitere!

Şi prin concursuri copii pot învăţa multe lucruri din care două sigur nu le vor uita - că întotdeauna învinge cel mai bun şi că trebuie să ştii să pierzi . Competiţia stimulează creativitatea.

Oricum, cine a fost la Sală, în timpul verilor sau a făcut parte dintr-o trupă a Ambasadorilor Zizinului, sunt convinsă că va păstra amintiri plăcute despre acele vremuri.





Au existat o serie de evenimente pe care le pot grupa la capitolul "eforturi risipite!".

Cu Balul Căluşarilor voi începe seria "eforturilor risipite":

Balul Căluşarilor - făcut în februarie 2006, s-a vrut a fi o reînoire a acestui obicei. Evenimentul a fost o reuşită din punct de vedere al atmosferei create, al numărului mare de participanţi, dar din punct de veder financiar a fost o mare jale.
Sala a fost pusă la dispoziţie de Primărie, trupa Zizinaşul s-a pregătit intens, au fost puse afişe-n toate satele şi a sosit ziua, de fapt seara Balului.

Dansul Căluşarilor din Zizin este diferit de cel oltenesc, începând cu linia melodică şi cu paşii de dans - doar câţiva săteni îşi mai aduceau aminte paşii şi melodia o ştia doar Nea Boris. Era perfect - acum ştafeta fusese preluată.Sala a fost plină ochi. Programul a fost apreciat. Părinţii dansatorilor erau tare mândrii, dar aveau lacrimi în ochi. Şi practic părea că obiceiul a fost reluat.

După evoluţia dansatorilor a-nceput să cânte formaţia Condorul - că era Bal şi oamenii vroiau să danseze!
La intrare am perceput o taxă - pentru plata formaţiei Condorul. Cum, ne-cum banii strânşi, nu au ajuns, aşa că am pus de la noi şi am ieşit într-un minus mare.

Din păcate, de atunci nimeni nu a mai reluat iniţiativa organizarii Balului căluşarilor şi se pare că paşii de dans se vor uita şi lumea va povesti cu tristeţe ce frumos era...şi nu mai e.

Tot la capitolul acesta trebuie să menţionez, Concursul de ski, organizat de gemenii Mihai şi Gabi. Erau ei ambasadori, dar ideea nu au discutat-o, au pus-o direct în aplicare. Au scris afişe, au stabilit locul, au perceput o taxă - din care să acorde premiile şi culmea, au venit şi concurenţi! Şi spectatori!
Pârtia nu avea jaloane, nu era bătută, nu erau cronometre, nu era nici un medic, nici steaguri pentru start! Era ca la ţară - bine că nu s-a-ntâmplat nici un incident!
Nimeni nu a mai îndrăznit să organizeze ulterior un concurs de ski - ideea e bună, dar trebuiau făcute ajustări!

În aprilie 2006, pe o ploaie măruntă, 10 voluntari au plantat pe malul Zizinului, peste 50 de brăduţi. I-au înconjurat cu bolovani - să le asigure o protecţie, dar degeaba - în trei luni au dispărut. Pur şi simplu au fost smulşi! De cine? Nimeni nu ştie!

În mai, acelaşi an gemenii au pus câteva tăbliţe de lemn, pe care scria mare: "Nu poluaţi apa!".
Au avut această iniţiativă, deoarece majoritatea sătenilor ce au case pe malul apei, la lăsarea serii îşi varsă fără jenă găleţile de gunoi menajer şi dejecţiile de la animale direct în apă.
Pe vremui în apă se vedeau peşti, acum nu se mai vede nimic...e tulbure şi urât mirositoare.
Şi plăcuţele au dispărut, pentru că deranjau!

În aceiaşi primăvară, gemenii au împărţit oamenilor din sat, fluturaşi cu extrase din Legea mediului - privind poluarea apelor şi amenzile aferente. Au împărţit la câţiva, pe urmă au trebuit să facă paşi mai mari şi apoi s-o ia la fugă - asta a fost reacţia celor care aruncă în continuare gunoaiele în apă. Nimeni nu-i amendează şi atunci de ce să mai platească gunoiul - fac economii!


În noiembrie 2005, am fost la Nyaroş - singurul izvor cu apă minerală din sat, care are un debit redus. Aici vin să ia apă localnicii, cei din satele învecinate, dar şi braşovenii. Fiecare lasă ceva - hârtii, peturi, conserve, sticle sparte, folii de plastic.
Am făcut o acţiune de curăţenie şi în august 2006, şase persoane au înlocuit tubul de scurgere a apei, au făcut două gropi pentru deşeuri, au adâncit şanţurile de scurgere a apei şi au făcut trepte.
În scurt timp - au apărut florile de plastic şi sticlă, şanţurile s-au umplut de noroi şi treptele au fost distruse parţial, de cineva care a dorit să ia apă fără a se da jos din tractor!

Stai atunci şi te întrebi - oare mai merită să faci ceva??

Eu zic - DA! Dacă e să faci un lucru bun, să nu eziţi niciodată să-l faci!












sâmbătă, 20 februarie 2010

Clopoţelul Magic şi Vraja Crăciunului




Doamne cu cât elan am pornit la drum şi ce ţinte mari ne-am propus să atingem!


Am început- toţi câţi eram - hotărâţi să facem ceva nou, nefăcut, spre folosul tuturor, să schimbăm mentalităţile oamenilor,să fim uniţi indiferent de etnie, vârstă şi pregătire, să-i ajutăm pe cei mai slabi..........aveam principii şi multe idei de pus în practică!


Clopoţelul Magic a fost prima Serbare de Crăciun, făcută-n sat, în 2005. Se făcuseră serbări, în urmă cu 30 de ani şi doar cei mai în vârstă îşi aduceau aminte de ele..........

Am pus câteva afişe pentru a anunţa selecţiile ce urmau- în sat sunt peste 600 de copii; fiecare spunea că ştie să cânte, să danseze; toţi doreau să fie aleşi - ce vălmăşeală, urmată de muncă de convingere: că nu avem locuri pentru toţi; urmată de lacrimi......Greu a fost, dar nici înainte, dacă priveam, nu ne aştepta nimic uşor - toate erau lucruri nefăcute de nimeni dintre noi, până atunci.

După selecţii au urmat repetiţiile desfăşurate pe holul grădiniţei. Aici nu era foc - eram în octombrie, podelele erau cu denivelări, lumină nu era, dar nu conta ..........lucrurile începeau să se lege.

S-au constituit formaţiile: Corul mare - Ferdinand şi Corul mic - Glasul Danului, trupa de dans a celor mici - Miţi - Moţco, trupa de dans ţigănesc - Inimi de foc - toate erau coordonate de Corina şi Bebe Fejer; trupa de dans modern Extravagantele - coordonată de Ioana Hinta; trupa de dans popular Zizinaşul - condusă de Rareş Şoană.

A venit ziua mult aşteptată - sala a-nceput să se umple, oamenii erau tare curioşi să vadă ce urmează...s-au stins luminile şi artiştii au început să intre-n scenă.



...am avut un recital de orgă, un recital de muzică populară - d-na Jeni Şipoş, recital de acordeon - Daniel Brumar....am avut şi invitaţi: Boriţaşii şi trupa de dans maghiar - Chicherici........şi Miţi - Moţco au dansat şi Inimile de foc şi Căluşarii de Zizin........aplauzele au curs, alături de câteva lacrimi de bucurie - pe obrajii părinţilor şi ai bunicilor........

Cum spectacolul a fost fără taxă de intrare, din donaţiile primite - care n-au fost cine ştie ce, am hotărât să-ncepem formalităţile oficiale pentru înfiinţarea unui ONG.......şi aşa am pornit la drum o mână de oameni.......Numele asociaţiei a fost Ambasadorii Zizinului, iar naşul a fost Alex.

Peste un an, am reuşit să mai organizăm un spectacol: Vraja Crăciunului, aveam deja experienţă, dar mulţi renunţasără, din diverse motive, la voluntariat: Corina şi Bebe, Gabi şi Mihai, Iza şi Lenche, Andreea, Ioana şi cu fratele ei.

Efortul organizării a fost copleşitor, noroc că s-au implicat trup şi suflet cei mai mici: Ana, Ramona, Simona, Ana Kolţea, Alexa, Larisa, Silvia, Emeşe, Gilda, Cristina, Anca, Aurelia, Amada, Giusi, Ion, Săndel, Ionuţ, Alexndra şi câţi mai rămăseseră din cei mari:
Ralu, Roxi, Lenke, Alina, Rareş, Alex.




Trupa Miţi - Moţco şi
celebri Boriţaşi din Zizin



....alături de Trupa de dans popular Zizinaşul

La această ediţie am avut şi invitaţidin Brasov: pe Doru Modrişan, care ne-a colindat împreună cu un grup de şagunişti şi Ofelia Rauh, care ne-a cântat cum nu se poate de frumos câteva cântece de
suflet.
Trupa de teatru Harap-Alb a avut un rol imporatant. A asigurat deschiderea spectacolului cu Prinţesa Toamna şi Crăiasa Iarna, două pantomime : "Eu sunt cel mai bun!" şi "Ajută şi vei fi ajutat!", şi partea finală cu "Legenda bradului".
Fiecare participant a primit un pachet cu dulciuri , hăinuţe şi jucării prin bunăvoinţa clasicilor noştri sponsori - patronii magazinelor alimentare din sat şi a lui Daniel Hristea - preşedintele Fundaţiei FAST.

Toată lumea a fost mulţumiţă, iar cu bănuţii adunaţi am plecat în prima excursie - Castelul Bran, Cetatea Râşnov şi Poiana Braşov.




Din păcate nu am mai putut repeta acest ultim efort, deoarece rămăsesem prea puţini........